În cadrul proiectului „YELI – Youth Empowerment and Leadership Initiative”, realizat cu sprijinul proiectului ‘EU4Youth:
Implicarea si Abilitarea Tinerilor’, cofinanțat de Uniunea Europeană şi Ministerul Federal pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (BMZ) , în perioada 3-6 ianuarie, 5 membri ai consiliului din cadrul I.P.L.T. „Mihai Eminescu” au participat la sesiuni dedicate tinerilor, având oportunitatea de a-și prezenta inițiativa „Foișor Cultural”.
Suntem mândri să anunțăm că „Foișor Cultural” a fost una dintre cele două echipe câștigătoare, alături de alte 4 echipe talentate. Premiul în valoare de 1000 de euro va fi folosit pentru finanțarea proiectului, acoperind costurile de birotică, imprimantă și mobilă, toate necesare implementării activităților și ideilor propuse de echipă.
În plus, domnul director al instituției a oferit un spațiu dedicat înființării clubului predestinat tinerilor cu vârste între 10 și 18 ani, un loc în care tinerii să poată învăța, colabora și dezvolta noi inițiative.

Un pas important pentru sprijinirea tinerelor talente și promovarea educației prin implicare activă!



